O lume minunată: Marinarul Mihnea și artistul Aurel Tudose: Omu-i frunză pe pământ

Ai auzit mă! A murit Mihnea!  Spune Mugur Geu, după ce a văzut cu coada ochiului o știre pe smartul unei domnișoare de pe banca de alături, pe când erau pregătiți să pornească ședința artistică Capșa Mică, în părculețul din față de la Metrou.

Mihnea? Care Mihnea? Ce poezii a scris? Se infiltrează nedumerit în conversație DanTe Gurtesch.

Măi poetule rural, Mihnea  Petru Pârvu este, a fost și va fi singurul jurnalist de la București care a dat de băut ziariștilor de la Suceava. Și tu ai băut de pe urma lui, tolomacule! , se enervează  Geu.

Că veni vorba, tu crezi că nu l-am știut pe Mihnea? Cel cu ochii rotunzi și cu talent la recitare? Cel cu poveștile lui frumoase despre călătorii cu vaporul peste toate mările și oceanele, despre toate porturile din lume prin care a călcat, despre prieteni buni, nu ca tine, pe care i-a avut alături în toate pelerinajele sale, despre bordelurile de la capetele docurilor? . Rememorează DanTe Gurtesch amintirile sale despre marinarul jurnalist,  acum plecat în veșnicie și așteptat de duhurile intelectuale locale și pe la Suceava să-și termine de povestit isprăvile.

Artiștii locali veniți să participe la marea serbare a redeschiderii cenaclului Capșa Mică, de la cel mai bătrân până la cel mai tânăr, de la Aurelian Ciornei, Aurel Tudose, Vasile Mucea, Traian Straton și alții din zona folclorică, la Ion Cozmei, Constantin Ștefuriuc (venit și el între timp), Onu Cazan recuperat de pe drum cu tot cu povestirile sale din anii șaiezeci – nouăzeci,  artiști plastici, caricaturiști și compozitori,  stau cu gura căscată, așteptând continuarea disputei între acești doi eroi principali, Mugur Geu și Dante Gurtesch.

Iar de sus, de pe cerul cu lună plină, o umbră misterioasă a fost mai întâi intuită cu coada ochiului iar mai apoi a fost  văzută de-a binelea, pe fondul luminos al satelitului Terrei: nu o bicicletă cu un extraterestru purtat în portbagajul din față, nu un ozeneu de forma unei farfurii rotitoare, cu beculețe și omuleți verzi cu antene pe cap ieșind dinăuntru,  nu un asteroid care să nimicească cea mai mare parte a faunei  de pe Terra, inclusiv civilizația umană care, neglijentă,  a provocat încălzirea globală,  ci chiar o  corabie etalon pentru trecutul, prezentul și viitorul armatei maritime române: Bricul Mircea,  nițel mai colorat decât în realitate. 

La prora acestuia, cu brațele deschise pentru a cuprinde cât mai mult din universul cunoscut și necunoscut, cu burta înainte, însuși Mihnea, ca o umbră eternă,   traversează palida rotunjime a Lunii și după câteva ocoluri deranjante, debarcă în parcul din mijlocul  cvartalului  pregătit de artiști pentru marea ședință, incintă descrisă  din toate părțile,  cu săgeți din pefele vopsit în albastru, ca fiind locație ”doar pentru riverani”.

”Ce-i cu voi moșnegilor? A  trebuit să iau corabia? Ați înnebunit? Care are un leu, să-l plătesc pe căpitan?” se rățoiește sudicul marinar Mihnea Petru Pârvu la mai temperații artiști din Țara de Sus.

Timidul și chivernisitul Florin Hău scoate din portofel  o bancnotă  verde și i-o întinde marinarului. Acesta o înșfacă și, făcând-o avion, o trimite direct în poala căpitanului August Roman, care, cu un salut milităresc, cu degetele la șapca sa de comandant de bric, întoarce nava și pleacă de unde a venit.

Mihnea îi timorează pe cei care îl știau în viață, neobosit și luptător pentru felurite cauze pe tot cuprinsul mapamondului.

”Cu ce ocazie pe la noi? adresează cuvenita întrebare, poetul Ion Cozmei.

Ocazii sunt dacă le cauți, maestre. Unde-i  Roșca? N-am cazare, n-am amici, n-am lipeli.

Roșca nu-i.  spune Geu.

Cum adică nu-i?

Nu-i mort spun. El este cel care ne povestește. El este dincolo de tastele laptop-ului.

Și m-a chemat degeaba până aici? Unde-i  Morhan?

Cam pe la pârnaie, nu știm dacă prin Ucraina ori pe la Botoșani, că noi suntem veniți  mai de  demult de pe cealaltă lume, explică Ioan Cozmei ,  care continuă: Eu personal nu v-am cunoscut decât din relatările confraților, pe care îi respect pe fiecare în parte și după propriul meu sistem de apreciere al valorii artistice. Dar întrebarea pe care o punem tuturor  celor care vin printre noi este simplă: Scopul și durata vizitei?

Să vă educ, măi pământenilor! Ați văzut apă doar  la robinet!

Și în lunca Sucevei, încearcă timid Gurtesch.

Bun, și unde altundeva? Moldova și Moldovița? Bistrița Aurie? Remezăul? Putna?

Ozana cea frumos curgătoare și limpede… Se bagă în seamă Huzdup cel tânăr.

Fugi de-aici în celălalt județ să te pupe pe frunte popa Creangă!  Nu te băga în conversație, dacă nu te pricepi! Se înverșunează Mihnea Petru Pârvu, cunoscător al apelor din această parte a țării mai mult decât indigenii.

Spune băiete, totuși, văd  că ai talent.  Neglijează-i pe amici, s-au speriat de ochii tăi cei bulbucați, de la privirea îndelungată  asupra orizontului oceanic, presupun. Calmează micul diferend Ioan Cozmei.

Artiștii chemați la întrunire, nebăuți și nemâncați, dau semne de nerăbdare.

Aurel Tudose prinde curaj: Băiete, ori cânți ori nu cânți, ai coborât din corabia zburătoare, am văzut asta, martori îmi sunt toți. Pentru ce ne încurci petrecerea?

Mihnea Petru Pârvu îi răspunde: Maestre Tudose, măcar pentru asta: Chiar crezi că nu știu ce știe toată lumea, că te-au fraierit colegii de la Ansamblu la Lugoj și ai cântat toată noaptea pentru un jicovan pârât de la Beregsăul Mare, sârb la bază? Hai că ești de-al meu! Te iubesc! Pupă-mă matale că eu am prins pandemia coronavirus înainte de deces.

Fraților! Îmi cer iertare pentru-a mea mare trădare! Și ca să ne împăcăm, hai un cântec să cântăm!  Vine provocarea exuberantă a lui Aurel Tudose.

Toată lumea se așează pe băncile parcului ori pe jos, inclusiv Mihnea Petru Pârvu, navigatorul căzut din cer, și se pun pe cântat:

Amu-i rău dar și mi-e bine/ Plânge frunza după mine/ Plânge codrul și frunza/ Mi se rupe inima!.

Gata! Mai trebuie Of of, măi măi  și m-ați ucis din nou! Care are un leu, să chem corabia înapoi, să vă las în treaba voastră, tradiționalilor? Își pierde răbdarea marinarul jurnalist de cursă lungă Mihnea Petru Pârvu, rostogolindu-și ochii prin preajmă, plictisit de întrevedere.

Ia de aici capitalistule! Se enervează Traian Straton, scoțând din buzunarul șubei de ceferist bancnota. Să nu te mai prind pe aici! Zevzeculule!

Aurel Tudose, prins de nostalgie, nu a luat în seamă mica confruntare. Mihnea a chemat corabia și s-a evaporat de-a curmezișul lunii tocmai pe când vicoveanul sufletist  își dregea glasul pentru șlagărul său: ”Omu-i frunză  pe pământ…”.

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *