Mopan Suceava
Evenimente

Victimele ”surpării de mal”, de la Lisaura: niște cheflii care s-au apropiat pe întuneric prea mult de buza malului Sucevei și s-au prăvălit de la șase metri înălțime

Polițiștii suceveni au clarificat modul în care trei bărbați din Lisaura s-au prăbușit de pe malul râului Suceava, într-o râpă adâncă de 6 metri. Ei au stabilit că de fapt nu s-a produs nicio surpare a malului ci, pur și simplu, cei trei erau niște cheflii care participau la o petrecere ce o organizaseră  în zona punții pietonale de la Lisaura și, pe întuneric, s-au apropiat prea mult de buza malului, prăvălindu-se în râpă.

Astfel, la 09.10.2021, în jurul orei 22.00, lucrători din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați prin SNUAU 112 de numitul un tânăr din satul Lisaura, comuna Ipotești, cu privire la faptul că ”trei băieți” au căzut de pe puntea de peste râul Suceava din localitatea Lisaura.

În după amiaza zilei de sâmbătă, mai mulți tineri au organizat o petrecere pe malul râului Suceava, în extravilanul satului Lisaura. La un moment dat, în jurul orei 21:40, Gabriel C. de 46 ani, Andrei H. de 30 ani și Cosmin L. s-au apropiat prea mult de malul râului Suceava. Fiind foarte întuneric, Gabriel C. și Andrei H. au căzut de pe mal de la o înălțime de aproximativ 6 m, lângă râu. În râpă a coborât și Cosmin L. pentru a-i ajuta. Pentru că porțiunea de mal unde au căzut era foarte abruptă, iar Gabriel C. acuza dureri, a fost a solicitat sprijin organelor competente.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul ISU Suceava și două echipaje din cadrul SAJ Suceava care au scos victimele pe mal. Gabriel C. a fost diagnosticat prezumtiv cu „traumatism prin cădere, stare conștientă”, fiind transportat pentru investigații suplimentare la UPU Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, ce urmează a fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other