Mopan Suceava
Evenimente

Un autocamion MAN încărcat cu piatră, scăpat de sub control a lovit tot ce a prins pe un drum comunal din Pojorâta. Două mașini au fost avariate iar o femeie de 66 de ani, rănită, a ajuns la spital

La 12.11.2020, ora 15.40, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea un autocamion MAN   încărcată cu piatră   pe Drumul Comunal Valea Străjerului  din localitatea Pojorâta, pe un sector de drum îngust de 4 metri,  în rampă, a efectuat o manevră de mers înapoi pe o distanță mai mare.

Pentru că la autoutilitara în cauză au apărut defecțiuni la sistemul de frânare, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare,   intrând în coliziune cu autoturismul marca VW condus regulamentar de un bărbat de 30 ani, din municipiul Fălticeni, provocând avarii autoturismului.

Totodată a intrat în coliziune și cu autoturismul marca  Suzuki condus de un bărbat de  65 ani, din comuna  Pojorâta, care se deplasa în amonte pe același drum.  

În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală ușoară a soției acestuia din urmă, pasageră în auto Suzuki, care a fost transportată la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele  fiind negative, după care  s-a  recoltat o probă biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *